luni, 17 februarie 2014

Amintiri necombatante (3)

 Comentariile mele, unele politice, actuale, cu „arsul pe maţe” în viaţă ori buzunar, mi-au adus aminte de un coleg de grupă şi facultate. Eram prin 1979, primii ani de preclinic. Era înalt, subţire şi slab, dar cu o poftă de a mânca ceva ieşit din comun. Se băteau calicii la gura lui, nu alta! Spitalele aveau undeva pe la parter (ca de exemplu Colţea), bufete cu sandvişuri calde ori reci. În pauze ne făceam de treabă prin faţa lor, după putinţa banului de student. Eu nu am fumat. Niciodată. El, poreclit după iniţiala de început al numelui şi foamea mare, în contrast evident cu fizicul său – „Coşmaru”.Cumpăra ceva de mâncare, apoi plescăia zgomotos de plăcere mângâindu-şi burta lipită de coloană, termina tot la secundă şi spunea triumfător: „ vai, ce mă mai arde pă maţe!”
Era coşmar nu alta. Rădeau toţi, ţin minte odată era şi compozitorul Marius Ţeicu cu Olimpia Panciu, poate şi-o mai aduce aminte cineva de ea, era o fată frumoasă, care au rămas perplecşi de el.
Noi IMM-işti eram prezenţi în viaţa bucureşteană. În timpul anului universitar aveam raport dimineaţa, rar apel. În sesiunile de examene aveam un program militar mai lejer. Ne lăsau în pace, cu examenele noastre, doar un raport săptămânal scurt. Asta apropos de ceea ce au scris unii despre FMM-ul actual cu nenorocirea studentei militare . În rest făceai ce vroiai. Şi acasă puteai merge, asta dacă casa era aproape de Bucureşti. Eu, colegul meu apropiat, nu mergeam. Era prea departe, timpul de pregătire uneori scurt de doar patru, uneori cinci zile, nu-ţi permiteai luxul. Dacă te duceai nu îţi era capul la carte, picai sigur examenul. În rest era bine. Nu exista colţ al oraşului să nu vezi un „imemist”. Odată eram în magazinul „Unirea”. Era cel mai mare, după au făcut „Oborul”. Când puteam, intram, îmi plăcea mie magazinul ăsta, urcam la trei unde era raionul de electrice şi electronice. Căscam gura. Am aruncat o vorbă, despre casete audio. Asta era atunci, de 60, ori 90 minute. Vânzătoarea m-a surprins spunându-mi da! Chiar două îmi dădea „Agfa”-uri. Aur curat. Nu aveam toţi banii, m-am scuzat, spunându-i că revin, nedumirind-o. Aveam căminul în Drumul Taberei, ne mutaseră de la Gara de Nord, drum lung deci. Mi-am zis că găsesc eu un imemist. L-am găsit în mai puţin de cinci minute. Alt an, mai mare, care m-a împrumutat imediat cu diferenţa de bani. Eram colegi doar, eram oameni, militari, viitori medici militari. Aveam o mândrie, o postură, o ţinută. Eu am avut totdeauna o ţinută impecabilă. Impresionam civilii mereu, mai ales fetele. O pot spune colegii.

Cu stimă,
BOBOC AVI
 avi_boboc@yahoo.com