Comentariile mele,
unele politice, actuale, cu „arsul pe maţe” în viaţă ori buzunar, mi-au adus
aminte de un coleg de grupă şi facultate. Eram prin 1979, primii ani de
preclinic. Era înalt, subţire şi slab, dar cu o poftă de a mânca ceva ieşit din
comun. Se băteau calicii la gura lui, nu alta! Spitalele aveau undeva pe la
parter (ca de exemplu Colţea), bufete cu sandvişuri calde ori reci. În pauze ne
făceam de treabă prin faţa lor, după putinţa banului de student. Eu nu am fumat.
Niciodată. El, poreclit după iniţiala de început al numelui şi foamea mare, în
contrast evident cu fizicul său – „Coşmaru”.Cumpăra ceva de mâncare, apoi
plescăia zgomotos de plăcere mângâindu-şi burta lipită de coloană, termina tot
la secundă şi spunea triumfător: „ vai, ce mă mai arde pă maţe!”
Era coşmar nu alta.
Rădeau toţi, ţin minte odată era şi compozitorul Marius Ţeicu cu Olimpia
Panciu, poate şi-o mai aduce aminte cineva de ea, era o fată frumoasă, care au
rămas perplecşi de el.
Noi IMM-işti eram
prezenţi în viaţa bucureşteană. În timpul anului universitar aveam raport
dimineaţa, rar apel. În sesiunile de examene aveam un program militar mai lejer.
Ne lăsau în pace, cu examenele noastre, doar un raport săptămânal scurt. Asta
apropos de ceea ce au scris unii despre FMM-ul actual cu nenorocirea studentei
militare . În rest făceai ce vroiai. Şi acasă puteai merge, asta dacă casa era
aproape de Bucureşti. Eu, colegul meu apropiat, nu mergeam. Era prea departe,
timpul de pregătire uneori scurt de doar patru, uneori cinci zile, nu-ţi
permiteai luxul. Dacă te duceai nu îţi era capul la carte, picai sigur
examenul. În rest era bine. Nu exista colţ al oraşului să nu vezi un „imemist”.
Odată eram în magazinul „Unirea”. Era cel mai mare, după au făcut „Oborul”. Când
puteam, intram, îmi plăcea mie magazinul ăsta, urcam la trei unde era raionul
de electrice şi electronice. Căscam gura. Am aruncat o vorbă, despre casete
audio. Asta era atunci, de 60, ori 90 minute. Vânzătoarea m-a surprins
spunându-mi da! Chiar două îmi dădea „Agfa”-uri. Aur curat. Nu aveam toţi
banii, m-am scuzat, spunându-i că revin, nedumirind-o. Aveam căminul în Drumul
Taberei, ne mutaseră de la Gara de Nord, drum lung deci. Mi-am zis că găsesc eu
un imemist. L-am găsit în mai puţin de cinci minute. Alt an, mai mare, care m-a
împrumutat imediat cu diferenţa de bani. Eram colegi doar, eram oameni,
militari, viitori medici militari. Aveam o mândrie, o postură, o ţinută. Eu am
avut totdeauna o ţinută impecabilă. Impresionam civilii mereu, mai ales fetele.
O pot spune colegii.
Cu stimă,
BOBOC AVI
avi_boboc@yahoo.com
